miercuri, 6 mai 2009

Dragostea nu are margini...



V-aţi întrebat vreodată de ce se spune că “Dragostea nu are margini”? Ştie cineva răspunsul? 
Cu toţii îl ştim. El este ascuns în adâncul sufletului nostru. 
S-a întrebat cineva vreodată câte cuvinte există în « câmpul lexical » al cuvântului « dragoste »? 
Răspunsul : o infinitate. 
Lumea a fost creată din dragoste. De cine? Unii spun că de Dumnezeu. Eu spun că a fost creată de însuşi iubirea. De ce? Pentru că există singurătatea. Cum? Prin oameni.
M-am întrebat de nenumărate ori care este adevărul «naşterii» acestui Univers. Cine l-a creat? Omul, pentru a răspunde la această inexplicabilă dilemă, a spus că Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu a creat lumea noastră. Prin comparaţie, Dumnezeu este Universul, ale cărui limite nu există sau probabil că nu vor fi cunoscute niciodată de om. Universul a dat naştere planetei pe care trăim, drept urmare a creat omul şi viaţa pe Terra. Există atât de multe întrebări fără răspuns şi atât de multe teorii mai mult sau mai puţin plauzibile, unele chiar ridicole. Aşa cum Universul cu tot ce cuprinde el nu poate fi explicat, aşa nici dragostea nu poate fi explicată. Nu se ştie din ce se naşte, dar este cel mai mare dar pe care îl are omul. Cea mai mare capacitate la care poate ajunge omul în timpul vieţii sale este aceea de a iubi fără limite. Nu vom şti niciodată din ce se naşte sentimentul iubirii care creşte, neîncetat, înăuntrul fiecăruia.
Noi, oamenii, neintenţionat, ne îndrăgostim de tot ce ne înconjoară, aşa cum fără să vrem cădem pradă acelui dulce sentiment numit «iubire». Iubim viaţa, dar mai mult cred că iubim actul de «a iubi» în sine. Nu ştiu dacă am putea spune cu precizie ziua în care ne-am îndrăgostit de acea persoană care ne este predestinată, pentru că de fapt ne îndrăgostim pe zi ce trece mai mult de ea. Cred că dragostea este singura continuitate a omului. Ea nu se pierde şi nu se dizolvă niciodată. E ceva ce nu poate fi evitat şi fără de care viaţa ar fi lipsită de sens.
Dragostea are dovezile ei. Furnicăturile simţite în stomac atunci când te gândeşti la persoana iubită sunt de fapt vibraţia undelor care se propagă între energia ta şi cea a persoanei iubite. Atunci când iubeşti, energia ta (karma) pozitivă creşte, iar tu devii mai bun ca om şi începi să visezi. Realitatea, din păcate, e prea crudă pentru a putea visa prea mult. Şi totuşi, când suntem îndrăgostiţi ne petrecem tot timpul visând. Starea aceea de euforie pe care ţi-o dă sentimentul iubirii depline nu poate fi comparată cu absolut nici o altă stare. Iubirea e ca un drog de care nu putem scăpa, este ceva involuntar şi, mai rău decât atât, permanent. Iubirea nu poate fi evitată, este singurul «drog» de care nu te poţi lepăda şi, în acelaşi timp, singurul «drog» în care ai vrea să te «scalzi» la nesfârşit. Şi cu siguranţă este singurul recomandat. Este singura libertate pe care ne-o putem permite, necondiţionat.
În viaţă trăim după anumite reguli, ce-i drept, nescrise, dar totuşi ele există şi nu am putea trăi fără să le respectăm. Suntem liberi şi totuşi suntem forţaţi să trăim cu toţii aceeaşi realitate. Dragostea este, aş putea spune, singura realitate frumoasă a vieţii, singurul motiv pentru care trăim şi singura fericire de care ne putem bucura o viaţă întreagă.
Este frumos să iubeşti, să simţi că persoana de care te-ai îndrăgostit este tot ce ţi-ai dorit de la viaţă şi că, de fapt, la ea se rezumă viaţa însăşi. Şi cu toate acestea, în viaţă nu există numai dragoste, singurul sentiment care cred că este (sau poate deveni) la fel de puternic ca dragostea este tristeţea venită din suferinţa pierderii persoanei iubite.
Mă gândesc mereu de ce trebuie să trăim cu nesiguranţa că în orice moment am putea pierde acea persoană care dă sens vieţii noastre. E o povară greu de suportat şi pe care nu o doresc nimănui. Iubeşti pentru ca mai tarziu să suferi. Şi niciodată nu poţi evita acea suferinţă din dragoste dacă iubeşti cu adevărat.
Am ajuns să cred că nu există fericire mai mare decât actul de a iubi în sine şi sentimentul reciproc din partea persoanei iubite. Când doi oameni se iubesc, ei pot înfrunta multe obstacole împreună, dintre cele mai temute. Dragostea este singurul sentiment care are puterea de a trece peste piedicile din calea ei. În dragoste nu există «nu pot», ci «nu vreau». Când există acea dragoste reciprocă şi la fel de puternică din ambele părţi, atunci imposibilul devine posibil şi viaţa devine o eternitate.
Dragostea este singura trăire care le implică şi pe celelalte. Dacă ea nu ar fi existat, am fi fost practic « nuli », fără puterea de a trăi acele sentimente intense. Drept urmare, nu am mai fi putut face acea distincţie între oameni. Toţi ar fi fost la fel pentru noi şi noi am fi fost la fel pentru toţi. Astfel nu ne-am mai fi putut distinge unul de celălalt prin felul nostru de a fi, pentru că am fi trăit ca nişte roboţi, fără sentimente, fără nelinişti, fără griji, fără micile plăceri ale vieţii…fără toate acele detalii care fac viaţa interesantă şi mai picantă… E trist să gândeşti ca lumea ar fi putut fi astfel…
Sfatul meu : Dăruieşte-te unei persoane care te merită şi dă un sens vieţii tale !

3 comentarii:

  1. este ceva ce este cu adevarat real pentru ca eu stiu cea ce inseamnacu adevrat dragostea si cea ce inseamna viata...

    RăspundețiȘtergere
  2. super frumos este foarte adevarat

    RăspundețiȘtergere