Avem timp...

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine.

Avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris.

Avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam.

Avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele.

Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare.

Avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile.

Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam.

Avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem.

Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea.

Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute...Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca ci cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.

Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,i ar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

O legendă poveste…

La inceputul lumii, cand Dumnezeu s-a hotarat sa creeze femeia, El vazu ca epuizase toate materialele in barbat si ca nu mai dispunea de nimic…

In fata dilemei si dupa o profunda meditatie iata ce a facut…

A luat rotunzimea lunii, suavele curbe ale valurilor, tandra aderenta a zorelelor, miscarea tremurata a frunzelor, silueta zvelta a palmierului, tenta delicata a florilor, privirea indragostita a cerbului si veselia razei de soare, timiditatea randunicii, vanitatea paunului, suavitatea lebedei, duritatea diamantului, blandetea porumbelului, cruzimea tigrului, ardoarea focului si raceala zapezii.

El a amestecat ingredientele atat de diverse, a format femeia si a daruit-o barbatului.

Dupa o saptamana, barbatul vine si spune : Doamne, creatura pe care mi-ai daruit-o, ma face nefericit, ea imi cere toata atentia mea, nu ma lasa niciodata singur, vorbeste mult, plange fara motiv, ma face sa sufar. Ti-o inapoiez, nu mai vreau sa traiesc cu ea…

"Bine!",raspunse Dumnezeu si i-a luat femeia.

Dupa o saptamana, barbatul revine si spune : Doamne, ma simt foarte singur de cand ti-am inapoiat creatura pe care ai facut-o pentru mine, ea canta si juca alaturi de mine, ea ma privea cu tandrete, privirea ei ma mangaia, ea radea si rasul ei era ca o muzica, ea era frumoasa si atingerea ei era dulce. Doamne, te implor, da-mi-o inapoi, nu mai pot trai fara ea…

Dragostea nu are margini...

V-aţi întrebat vreodată de ce se spune că “Dragostea nu are margini”? Ştie cineva răspunsul? 

Cu toţii îl ştim. El este ascuns în adâncul sufletului nostru. 

S-a întrebat cineva vreodată câte cuvinte există în « câmpul lexical » al cuvântului « dragoste »? 

Răspunsul : o infinitate. 

Lumea a fost creată din dragoste. De cine? Unii spun că de Dumnezeu. Eu spun că a fost creată de însuşi iubirea. De ce? Pentru că există singurătatea. Cum? Prin oameni.

M-am întrebat de nenumărate ori care este adevărul «naşterii» acestui Univers. Cine l-a creat? Omul, pentru a răspunde la această inexplicabilă dilemă, a spus că Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu a creat lumea noastră. Prin comparaţie, Dumnezeu este Universul, ale cărui limite nu există sau probabil că nu vor fi cunoscute niciodată de om. Universul a dat naştere planetei pe care trăim, drept urmare a creat omul şi viaţa pe Terra. Există atât de multe întrebări fără răspuns şi atât de multe teorii mai mult sau mai puţin plauzibile, unele chiar ridicole. Aşa cum Universul cu tot ce cuprinde el nu poate fi explicat, aşa nici dragostea nu poate fi explicată. Nu se ştie din ce se naşte, dar este cel mai mare dar pe care îl are omul. Cea mai mare capacitate la care poate ajunge omul în timpul vieţii sale este aceea de a iubi fără limite. Nu vom şti niciodată din ce se naşte sentimentul iubirii care creşte, neîncetat, înăuntrul fiecăruia.

Noi, oamenii, neintenţionat, ne îndrăgostim de tot ce ne înconjoară, aşa cum fără să vrem cădem pradă acelui dulce sentiment numit «iubire». Iubim viaţa, dar mai mult cred că iubim actul de «a iubi» în sine. Nu ştiu dacă am putea spune cu precizie ziua în care ne-am îndrăgostit de acea persoană care ne este predestinată, pentru că de fapt ne îndrăgostim pe zi ce trece mai mult de ea. Cred că dragostea este singura continuitate a omului. Ea nu se pierde şi nu se dizolvă niciodată. E ceva ce nu poate fi evitat şi fără de care viaţa ar fi lipsită de sens.

Dragostea are dovezile ei. Furnicăturile simţite în stomac atunci când te gândeşti la persoana iubită sunt de fapt vibraţia undelor care se propagă între energia ta şi cea a persoanei iubite. Atunci când iubeşti, energia ta (karma) pozitivă creşte, iar tu devii mai bun ca om şi începi să visezi. Realitatea, din păcate, e prea crudă pentru a putea visa prea mult. Şi totuşi, când suntem îndrăgostiţi ne petrecem tot timpul visând. Starea aceea de euforie pe care ţi-o dă sentimentul iubirii depline nu poate fi comparată cu absolut nici o altă stare. Iubirea e ca un drog de care nu putem scăpa, este ceva involuntar şi, mai rău decât atât, permanent. Iubirea nu poate fi evitată, este singurul «drog» de care nu te poţi lepăda şi, în acelaşi timp, singurul «drog» în care ai vrea să te «scalzi» la nesfârşit. Şi cu siguranţă este singurul recomandat. Este singura libertate pe care ne-o putem permite, necondiţionat.

În viaţă trăim după anumite reguli, ce-i drept, nescrise, dar totuşi ele există şi nu am putea trăi fără să le respectăm. Suntem liberi şi totuşi suntem forţaţi să trăim cu toţii aceeaşi realitate. Dragostea este, aş putea spune, singura realitate frumoasă a vieţii, singurul motiv pentru care trăim şi singura fericire de care ne putem bucura o viaţă întreagă.

Este frumos să iubeşti, să simţi că persoana de care te-ai îndrăgostit este tot ce ţi-ai dorit de la viaţă şi că, de fapt, la ea se rezumă viaţa însăşi. Şi cu toate acestea, în viaţă nu există numai dragoste, singurul sentiment care cred că este (sau poate deveni) la fel de puternic ca dragostea este tristeţea venită din suferinţa pierderii persoanei iubite.

Mă gândesc mereu de ce trebuie să trăim cu nesiguranţa că în orice moment am putea pierde acea persoană care dă sens vieţii noastre. E o povară greu de suportat şi pe care nu o doresc nimănui. Iubeşti pentru ca mai tarziu să suferi. Şi niciodată nu poţi evita acea suferinţă din dragoste dacă iubeşti cu adevărat.

Am ajuns să cred că nu există fericire mai mare decât actul de a iubi în sine şi sentimentul reciproc din partea persoanei iubite. Când doi oameni se iubesc, ei pot înfrunta multe obstacole împreună, dintre cele mai temute. Dragostea este singurul sentiment care are puterea de a trece peste piedicile din calea ei. În dragoste nu există «nu pot», ci «nu vreau». Când există acea dragoste reciprocă şi la fel de puternică din ambele părţi, atunci imposibilul devine posibil şi viaţa devine o eternitate.

Dragostea este singura trăire care le implică şi pe celelalte. Dacă ea nu ar fi existat, am fi fost practic « nuli », fără puterea de a trăi acele sentimente intense. Drept urmare, nu am mai fi putut face acea distincţie între oameni. Toţi ar fi fost la fel pentru noi şi noi am fi fost la fel pentru toţi. Astfel nu ne-am mai fi putut distinge unul de celălalt prin felul nostru de a fi, pentru că am fi trăit ca nişte roboţi, fără sentimente, fără nelinişti, fără griji, fără micile plăceri ale vieţii…fără toate acele detalii care fac viaţa interesantă şi mai picantă… E trist să gândeşti ca lumea ar fi putut fi astfel…

Sfatul meu : Dăruieşte-te unei persoane care te merită şi dă un sens vieţii tale !

Iubeşte...

Dragostea e pasiune, obsesie...e un sentiment fără de care nu poţi trăi. Găseşte pe cineva pe care să îl iubeşti la nebunie şi care să te iubească la fel. Cum îl găseşti? Păi uită de cap şi ascultă-ţi inima! Pentru că fără dragoste nu are rost să trăieşti. Să nu te îndrăgosteşti înseamnă să nu-ţi trăieşti viaţa suficient. Trebuie să încerci pentru că, dacă nu o faci, înseamnă că nu ai trăit. Dragostea adevarată... începe cu o scânteie, se sudează ca o prietenie şi e multiplicată calitativ prin fidelitatea şi respectul unuia faţă de celălalt. Dragostea nu are nevoie de cuvinte... se poate spune "Te iubesc" cu o singură privire. Dragostea e tot ce ne dorim… iar în final, e tot ce am avut... Dacă există un sens al vieţii... atunci ea e sensul, dacă nu, ea ar trebui să fie... Trăieşte!... Iubeşte!...

Nu...

Nu te vreau un minut, te vreau o viaţă. Ştiu, sunt o egoistă, dar nici toată viaţa nu mi-ar ajunge să-ţi pot arăta cât de mult însemni pentru mine.
Nu-mi pasă de trecut, căci tu nu ai făcut parte din el. Nu-mi pasă de prezent, căci tu nu eşti aici, acum. Îmi pasă doar de viitor, căci sper că tu vei fi acolo.
Nu vreau să ştiu ce gândeşti, nu vreau să ştiu ce simţi, vreau doar să ştiu dacă vei fi al meu.
Nu vreau să fiu cu tine, vreau să faci parte din mine, din inima mea, din sufletul meu, din viaţa mea...Vreau să exişti !!! ...Dar eşti doar o iluzie...

SFARSITUL POVESTII...

Este sfarsitul povestii si nu stiti asta. El este acolo, in picioare, in fata ferestrei si va supara ca sta in lumina. Nu pe el il vedeti, ci ziua pe care o impiedica sa intre. Asa incepe. El este acolo si prezenta lui va deranjeaza. Nu-l mai asteptati. Va intoarceti seara si dati drumul la radio. Un sarut distrat dupa ce v-ati descaltat. Apoi, de indata, tacerea.

Nu stiti cum s-a intamplat. De cat timp. Credeati ca nu ar fi posibil. Nu el, nu voi. Nu ati crezut-o niciodata, ati refuzat sa va lasati inchisa intr-un astfel de cliseu. Si totusi fumul tigarii lui va deranjeaza. E un semn. Renuntati sa mai interpretati semnele. Nu ati vazut nimic sa se petreaca si nu il mai iubiti. Vreti sa verificati. Trebuie sa fiti sigura. Dar va inselati. De fapt, il iubiti si in acelasi timp nu il iubiti. Ar trebui sa va hotarati, devine enervanta treaba asta. Va ganditi ca il iubiti, dar nu suportati sa-l vedeti strabatand sufrageria in halat de baie. Cand se asaza la televizor in tinuta asta, cu parul inca ud, dat pe spate. El, fara indoiala ca il iubiti, dar aceeasi scena repetata zilnic va indispune. Nu-i cazul sa amestecati totul. Ceea ce e sigur e ca nutriti tandrete pentru el. Este ceea ce se spune, se pare, atunci cand nu mai iubesti. Deci cu cat mai mult dovedesti tandrete, cu atat iubesti mai putin? Dar cine poate face diferenta dintre ele? Tandretea este atunci cand nu mai ai dorinta. Ii mangai obrazul inainte sa adoarma.

Si totusi nu sunteti acolo. Faceti dragoste, nu incape nici o indoiala. Mai degraba des si cu convingere. Dar gasiti ca nu e indemanatic. E astfel si in rest sau cautati nod in papura? De cand dureaza? Si de ce nu ati mai vorbit despre asta inainte? Respingeti ideea de a nu-l mai iubi. Nu va inchipuiti ca va trebui sa i-o spuneti. Atunci va apucati de treaba. Va adaptati. Acceptati ca nu mai suportati: mersul lui, atitudinea, muzica pe care o asculta. Fara sa dramatizati. Sunteti dezagreabila. Uneori jignitoare, dar disimulati. Apoi nu mai rezistati. Va scapa. Insirati reprosuri, semanati cu mama voastra. Va detestati. Va retrageti, mai dati o sansa povestii voastre. Sunteti blanda, concilianta, exact ce trebuie pentru a o lua de la capat. Nu sunteti obligata sa vorbiti despre asta. Se scurge o saptamana, uneori trec doua. Mergeti la cinematograf, invitati prieteni, plecati in weekend la munte.

Credeti ca v-ati ratacit. Este limpede ca e barbatul vietii voastre. Ati fost nedreapta, nerabdatoare, de o exigenta bolnavicioasa. Drept cine va luati? Apoi el uita cheile si asta va crispeaza, incearca sa va sarute pe gat si ii taiati elanul. Ii spuneti ca nu aveti timp. Sunteti blindata cu scuze. Ganditi ca totul e din vina lui. De cand este vina lui? Cand a inceput? Va cercetati memoria, scrutati si cel mai mic detaliu. Urmariti indiciile, aveti nevoie de dovezi. Nu credeti in neglijenta voastra, nu vi se potriveste. Refuzati sa admiteti ca v-ati fi putut insela. Aveti o parere prea buna despre sine. Dar cu cat cautati mai mult, cu atat mai putin intelegeti ce s-a petrecut. Revedeti intregul film, inca de la prima zi.

Intalnirea voastra dupa un spectacol de dans. Prima voastra conversatie la telefon. Prima masa impreuna. Prima voastra noapte. Primele vacante. Biarritz, hotelul de deasupra marii, vantul si oceanul dezlantuite. Prima intoarcere din vacanta. Privirea voastra trista la gandul ca trebuie sa va despartiti ca sa va duceti din nou la lucru. Nu, nu ati vazut nimic in toate astea care sa va poata alarma. Fuma in masina si nu va deranja. Bea mult seara la restaurant si beati cu el. Isi pierdea bricheta, ochelarii, actele si vi se parea romantic. Va induiosa. Era unic, dezinvolt, zapacit. Atat de diferit vi se parea. Va amintiti perfect de primul apartament pe care l-ati vizitat impreuna. Erati de acord intru totul. Totul va convenea. Umiditatea nu va descuraja, nici zgomotul, nici lipsa incalzirii, nici locul stramt. Nu va pasa. Il devorati din privire. Nu aveati nimic decat viitorul inainte. Erati nemuritori. Aveati tot timpul…